Despre mine
Te salut drag cititor,
Eu sunt David, vocea din spatele poveștilor pe care le poti regasi istorisite în această pagină.
Deși este un spațiu virtual, m-aș bucura să îl consideri un loc prietenos, cald, generator de bună dispoziție și, nu în ultimul rând, să descoperi latura practică și educativă a experiențelor istorisite, care pe mine m-au îmbogățit spiritual și pe care am ales să le impărtășesc cu tine.
Bine ai venit în colțișorul meu de aventură!
Acest blog s-a născut din pasiunea mea pentru călătorii, fotografie și istorie. Înainte de a pleca intr-o calatorie, obișnuiesc să fac un research despre locurile pe care urmează să le vizitez, iar după ce mă întorc dintr-o călătorie, îmi place să-mi astern pe hartie experiențele, sub forma unor jurnale de călătorie.
De-a lungul anilor am adunat atât de multe experiente frumoase, încât am decis că merită împărtășite cu alții.
Îmi place să călătoresc pentru că este activitatea care mă îmbogățește din punct de vedere spiritual și care mă ajută să fiu personaj în propriile mele povești.
Ador să citesc pentru a afla despre istoria locurilor pe care urmează să le vizitez. A călători fără a cunoaște nimic despre trecutul locului respectiv, este ca și cum ai cumpăra o carte doar pentru copertele sale frumoase, la care citești doar titlul si finalul: pierzi esența. Chiar cred că, o vacanță reușită, însemnă mai mult decât serviciile ultra all inclusive ale unui resort de lux.
Fiecare atracție turistică, are o amprentă istorică pe care, dacă o cunoști, îți oferă șansa unei călătorii în timp.
Iubesc să îmi iau rucsacul în spate și aparatul de fotografiat și să pornesc spre destinații noi. Îmi place sa-mi răsfăț privirea cu peisaje care-mi taie răsuflarea și să-mi îmbogățesc colecția de povești ilustrate cu fotografii pe care, într-o zi, le voi împărtăși nepoților.
Radiez de bucurie pășind prin catedrale, teatre, muzee, piețe istorice și diverse monumente arhitecturale, și mă simt un adevărat martor al istoriei.
Îmi doresc să împărtășesc cu tine, dragă cititorule, toate experiențele mele de călătorie, emoțiile trăite cu ocazia vizitării locurilor să îți ofer informații corecte, utile și practice, care îți vor face călătoria mai frumoasă și mai reușită.
Iubim să ne retrăim amintirile frumoase
Se spune că nu conteaza anii din viață, ci viața din ani. Poveștile aflate străbătând lumea la picior, despre victoriile unor importanti făuritori ai istoriei, despre iubirile unor personaje legendare, despre izbânzile zeilor asupra muritorilor aduc viață în anii noștri.
Construiește-ți amintiri frumoase, care, te asigur, vor da viață anilor tăi!
Vrei să mă saluți sau să-mi spui cum apreciezi conținutul acestui blog.
Contactează-mă aici sau pe social media.